www.clinicamotoc.ro

"Sanatatea nu este totul, dar totul fără sanatate este nimic."

Clinica Andreea Motoc: Str. Calea Bucuresti, Zona Bloc 25, Pitesti
Tel: 0348.414.851 / 0348.414.798, Mobil: 0761.280.776
Micsoreaza fontul  Font normal  Mareste fontul  Tipareste stirea  Trimiteti aceasta stire prin e-mail, unui prieten
Clinica Andreea Motoc, aparatura de ultima generatie si specialisti de renume
(03 septembrie 2012)
Începând din 3 septembrie, noua clinică deschisă în Calea Bucureşti din Piteşti le va oferi pacienţilor posibilităţi de diagnostic în circa 90% dintre posibilele afecţiuni, excepţie făcând specialităţile chirurgicale. Clinica reprezintă realizarea doctoriţei Mioara Motoc, medic primar şi doctor în medicină, un specialist cu aproape 30 de ani de experienţă. 

„Am decis să realizez o astfel de clinică, aproape completă, în Piteşti, pentru a le oferi şi pacienţilor din oraş şi din judeţ posibilitatea de a beneficia de investigaţii realizate cu aparatură de ultimă generaţie, marca Siemens, şi de expertiza unor medici de renume. Astfel, pe lângă calitatea ridicată a actului medical, pacienţii pot avea beneficiul de a scuti drumurile la Bucureşti sau chiar în străinătate, pentru a fi consultaţi de specialişti de înalt nivel. Aparatura pe care am achiziţionat-o şi pe care o punem la dispoziţia tuturor celor care aleg clinica noastră pentru investigaţii este model 2012, unele dintre aparate - cum este cel pentru calcularea viremiei - fiind chiar unice în România, unicitatea lor constând în faptul că marja de eroare este zero! Deocamdată nu putem oferi toate investigaţiile ce se pot realiza în medicină din cauza faptului că nu avem o sală de operaţii dar, în rest, oferim servicii medicale în orice specialitate, la acelaşi nivel la care sunt realizate în orice altă clinică din Bucureşti, Paris sau Viena”, spune dr. Mioara Motoc.

Aparatura fără specialiştii care să ştie să o folosească sau să interpreteze corect rezultatele oferite de tehnică este inutilă, astfel că cea de-a doua direcţie în care managerii Clinicii „Motoc” au investit a fost aducerea celor mai renumiţi medici din fiecare specialitate. Printre cadrele medicale ce vor oferi consultaţii la Clinica „Motoc” se numără prof. univ. dr. Mihai Voiculescu – şeful Secţiei clinice de medicină internă a Spitalului Fundeni şi Cristina Gladys Al Jahi – medic primar obstetrică-ginecologie la Spitalul Clinic „Sfântul Pantelimon”. „Cooptarea unor specialişti de clasă, cu renume, profesori universitari, este o mare realizare şi unul dintre punctele forte ale ofertei noastre pentru pacienţi. În afară de parteneriatele deja stabilite, vom continua să aducem şi alte personalităţi ale lumii medicale româneşti, care să ofere consultaţii. Ţelul nostru este să reuşim să ajutăm cât mai mulţi argeşeni!”, mai spune managerul clinicii. Deşi prima zi de consultaţii a fost 3 septembrie, peste 150 de pacienţi şi-au făcut deja programare. Cei ce doresc să beneficieze de serviciile clinicii se pot programa la sediul acesteia din Calea Bucureşti, blocul 25.
Sursa: universulargesean.ro




© Clinica Andreea MOTOC, Pitesti   |   by DWD